O formă modernă de tratare va avea în acelaşi timp meritul de a întări contemporaneitatea punctului nostru de vedere asupra epocii pe care o de­scriem.Literar, evenimentul social sau istoric a fost înregistrat odată, consumat în momentul în care a fost scris roma­nul.

Continuând să asiste la transpunerea pe ecran a roma­nelor sau altor proze celebre, cla­sice sau contemporane, cred că spectatorul s-a obişnuit pe de o parte cu ideea că nu va putea vedea pe ecran tot ceea ce a citit în carte, pe de altă parte că regi­zorul, actorul, operatorul au, şi trebuie să aibă, un legitim mod de interpretare a cărţii, în fine o viziune asupra întregului şi a di­verselor componente.

Tot atât de legitimă ca şi cea a spectatorului, deşi acele două viziuni pot sau nu să coincidă.

Imaginea nu poate „ilustra” literatura, decât oferindu-se de la început compromisului.

Dome­niile de acceptare tale-quale a altor arte în cinernatograf sunt nenumărate şi în general degradante pentru film.

Numai romanul poliţist poate fi perfect sau aproape perfect e­cranizat — în el domnesc toate regulile literare cele mai conve­nabile cineastului.

Iar, trecând la obiect: în ce constă infidelitatea pe care începeţi să o comiteţi prin ecranizarea “Enigmei Otiliei”, romanul lui G. Sau, altfel spus, ce aţi ales, la ce aţi renunţat, care este “Enigma” pe care v-aţi ales-o?Împreună cu scrii­torul Ioan Grigorescu s-a dus o muncă intensă şi nobilă de realizare a unui scenariu care să nu fie o li­teră moartă a cărţii, ci o expresio­nare inedită, vie, a datelor generale artistice pe care le sugerează romanul şi îndeosebi personalitatea romancieru­lui.Deci, un scenariu inspirat de ro­manul lui George Călinescu, dar ori­ginal şi cerând noi forme de expre­sie filmică.Astfel, filmul — creaţie trans­figurată imagistic — îşi va obţine in­dependenţa artistică de care are ne­voie.Nu este pentru nimeni o noutate că acest lucru îl dorea de la cinema­tograf şi George Călinescu.Intervenţia părţilor cântate în fil­mul pe care-l realizăm nu se apropie de songurile brechtiene, decât poate prin plusul de caracterizare pe ca­re-l aduce uneori personajelor. Muzica este in­tegrată efectiv în imagine şi devine inteligibilă doar în raport cu vizuali­tatea acţiunii.